Blog

Cetatile dacice din Muntii Orastiei

Călătorind prin munţii Orăştiei, chemaţi de vocea conştiinţei spirituale a neamului, trecătorii sunt atraşi de mirajul Sarmisegetusei, cetatea de scaun a Daciei Mari, construită în timpul lui Burebista, cu o uriaşă contribuţie a Marelui Preot Deceneu. Sarmisegetusa Regia este cea mai cunoscută, cea mai vizitată şi cea mai spectaculoasă fortificaţie dacică.

În urmă cu mai bine de două milenii, la Sarmisegetusa, Marele Preot Deceneu a construit ansamblul impresionant al sanctuarelor aflate pe terasele din estul cetăţii. De ce sanctuarele erau plasate în estul cetăţii? Pentru că acolo este locul de unde se naşte Soarele în fiecare dimineaţă. Sanctuarele sunt plasate în exteriorul zidurilor cetăţii, pentru că ele nu aveau nevoie de apărare, având un sistem de siguranţă propriu.

Sanctuarele de la Sarmisegetusa formau Şcoala de nivel 1 a spiritualităţii dacice, aici iniţiaţii daci făcând primii paşi pe calea evoluţiei spirituale. Aici veneau tinerii care aveau vârsta peste 19 ani (durata de revoluţie a Axei Nodurilor Lunare) din toate satele Daciei mari, din toate păturile sociale, din rândul comatilor şi al tarabostilor. Ei veneau aici pentru a învăţa să trăiască utilizând forţele pe care le oferă Mama Pământ, împreună cu cele 4 Spirite Elementare şi să se manifeste în spiritul Legilor Belagine (Legile Frumoase). Toate acestea se făceau conform poruncilor şi legilor statuate de Zamolxe şi actualizate de Deceneu. Marele Preot Deceneu este cel care a reuşit să îi ridice pe daci de la statutul de buni consumatori ai vinului la nivelul de “cei mai drepti şi mai viteji dintre traci”. Si a reusit acest lucru pe parcursul a 15-20 de ani prin ”ascultare de porunci”. Tinerii care făceau Şcoala la Sarmisegetusa, veneau aici să scoată răul din ei, din corpul fizic, corpul energetic şi corpul astral. Aici tinerii începeau desprinderea de elementele pământeşti, materiale, cu purificarea de orice forma de rău existentă pe corpul astral, energetic sau fizic. Dacii utilizau în vindecare următorul principiu: “Nu poţi să vindeci organul, până nu vindeci corpul fizic; nu poţi să vindeci corpul fizic, până nu vindeci sufletul”. Punctul de pornire era repararea sufletului si apoi erau repuse în ordinea firească  de funcţionare toate celelalte corpuri.



Comentarii la Cetatile dacice din Muntii Orastiei

Comenteaza pe blog
Nume (necesar)
Website