Blog

SFÂNTUL CUVIOS IOAN DE LA PRISLOP

      Cuviosul Ioan de la Prislop este unul din cei 3 stâlpi de Lumină care susţin în prezent România. Canonizat în 1992 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sf. Cuvios Ioan este o figură marcantă a spiritualităţii de pe aceste meleaguri, fiind în prezent cel care dirijează destinele evoluţiei spirituale pe plaiurile româneşti.
      Cuviosul Ioan de la Prislop a trăit la sfârşitul secolului XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea. Născut în satul Slivuţ, s-a dedicat vieţii monahale încă de foarte tânăr şi s-a retras din viaţa lumească la Mânăstirea Prislop, unde şi-a săpat o chilie în stâncă, aceasta fiind locuinţa în care şi-a dus zilele până a trecut la cele sfinte.
      În timpul vieţii de la finalul secolului al XIV-lea a călătorit mult prin munţii Orăştiei, trecând pe la cele 100 de sanctuare dacice aflate în zonă. El este cel care a repus în activitate sanctuarele şi le-a făcut adaptările pentru a funcţiona pentru omul posesor a 5-6 corpuri funcţionale, aşa cum suntem noi în prezent, sanctuarele fiind construite pentru perioada dacică, în care omul avea doar 3 corpuri funcţionale.
      După anul 1413 omenirea a trecut de la epoca Berbecului la epoca Peştilor şi în acest moment s-a activat cel de-al 5-lea corp (Sufletul Raţiunii). Prin efort propriu, omul actual, îşi poate activa şi cel de-al 6-lea corp, Sufletul Conştienţei.

          În una din vieţile sale anterioare, în secolul I şi începutul secolului II d. Ch., Cuviosul Ioan de la Prislop a fost preoteasă a Zeiţei Bendis şi a dirijat destinele celor 13 preotese, fiind parte implicată în momentul de final al civilizaţiei dace şi luând parte în vara anului 106 la închiderea Izvorului Energiei Vieţii, cel care păstra vie Conştiinţa Spirituală a Neamului dac. În momentul când au realizat dezastrul produs de conflictele provocate de regele Decebal, preotesele au decis că cea mai bună soluţie de moment este închiderea Izvorului. Şi aşa au şi făcut, urmând ca acest izvor să fie redeschis atunci când aveau să se lămurească toate cauzele nebuniei distructive care afectase clasa conducătoare din Dacia.

          In urmatoarea sa viata, s-a manifestat sub numele de Augustin si fiind puternic marcat de evenimentele din existenta anterioara s-a straduit sa creeze norme, legi, pentru ca realitatile spirituale sa se pastreze fara pericolul ca situatia sa se mai bulverseze asa cum a fost in Dacia. Munca sa este constituita din ”Tezele Fericitului Augustin”, fundamentul dogmei crestine, valabil si pentru catolici si pentru ortodocsi.
      Cuviosul Ioan a mai avut o altă încarnare imediat după anul 1000 d. Ch, tot în munţii Orăştie, având locul de baştină în localitatea care astăzi poartă numele de Costeşti, pe malul stâng al pârâului Grădiştea.
      Cuviosul Ioan era capul unei familii cu doi copii. La un moment dat, părinţii s-au despărţit şi Cuviosul Ioan a rămas la Costeşti cu unul din copii, iar mama a plecat de acasa împreună cu celălalt copil şi au călătorit prin lume ajungând până în Egipt, unde au rămas o lungă perioadă de timp, copilul fiind acceptat ca şi cursant la Academia Spirituală din Alexandria. Copilul l-a avut profesor şi mentor pe Maestrul Deceneu, cel care era reîncarnat în acea perioadă şi care era şeful catedrei de astrologie de la Academia din Alexandria. După trecerea anilor, copilul a devenit un excelent cunoscător al tainelor astrelor şi un foarte bun alchimist, el fiind cel care a preluat catedra de Astrologie după dispariţia Maestrului Deceneu şi apoi a preluat şi catedra de alchimie, fiind unul din protejaţii califului din Bagdad, acesta fiind principalul său sponsor.
     Cuviosul Ioan a rămas să îl crească pe celălalt copil la Costeşti şi i-a dezvăluit acestuia tainele cunoaşterii, iniţiindu-l în arta numerelor. 
      Cuviosul Ioan de la Prislop şi-a continuat activitatea spirituală în secolul XX, el fiind cel care l-a iniţiat pe Arsenie Boca. Numele ieromonahului Arsenie Boca este legat foarte puternic de Mânăstirea Prislop, el fiind cel care a reuşit să construiască foarte multe clădiri din cele aflate în prezent acolo, fiind practic ctitorul modern al acestei mânăstiri.
      Părintele Arsenie şi-a petrecut mulţi ani din viaţă dormind în grota săpată în stâncă de înaintaşul său, acolo fiind locul unde el şi-a primit iniţierea de la maestrul său Cuviosul Ioan de la Prislop. Simbioza dintre discipol - Arsenie Boca şi maestru - Cuviosul Ioan, a funcţionat foarte bine pe tot parcursul vieţii ieromonahului şi continuă şi acum când părintele Arsenie Boca, aflat dincolo, ne ajută să reconstruim spiritualitatea pe aceste meleaguri sub directa îndrumare a Cuviosului Ioan. De altfel, părintele Arsenie spunea în ultimii ani ai existenţei sale pe aceste meleaguri că ne va ajuta mult mai mult când va fi dincolo.
      În 10 – 11 iulie 2010, forţele Entităţilor de Lumină, sub directa îndrumare a Cuviosul Ioan de la Prislop au reactivat la capacitatea maximă Izvorul Conştiinţei Spirituale a Neamului. Din acel moment fiecare om trăitor pe aceste meleaguri româneşti a primit şansa de a-şi regăsi statutul de fiinţă spirituală şi de a se manifesta cu toată forţa spirituală posibilă.
      Valurile Izvorului Conştiinţei Spirituale radiază acum mai puternic decât în urmă cu 20 de secole, atunci când dacii erau ultimul popor care îşi păstrase conştiinţa de fiinţă spirituală şi mureau veseli, pentru că se reîntorceau Acasă - în Lumea Spirituală.
      Astăzi fiecare dintre noi are şansa să îşi regăsească conştiinţa de fiinţă spirituală şi să se exprime ca o fiinţă posesoare de Parte Divină. Pentru asta este nevoie ca oamenii să se trezească, să îşi schimbe vieţile şi să inveţe să trăiască în spiritul Legilor Divine, încercând să facă Voia Divină.
      Căile prin care ne putem schimba vieţile sunt mai multe. Eu am ales să merg pe calea indicată de sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, cel care ne îndrumă şi ne ocroteşte ca un drag părinte.



Comentarii la SFÂNTUL CUVIOS IOAN DE LA PRISLOP

Comenteaza pe blog
Nume (necesar)
Website